29 Decembrie .
In ultima vreme Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC) isi face simtita prezenta pe piata de retail. Creditele luate de populatie au ridicat o serie de probleme in momentul in care clientul isi facuse calculul pentru o anumita rata si aflau dupa cateva luni ca aveau de platit o cu totul alta rata, mult mai mare decat posibilitatile lor financiare. Majoritatea celor care au accesat un credit sunt la prima lor experienta de acest fel si nu au stiut din ce punct de vedere sa abordeze acest imprumut. In aglomeratia care era pana nu demult pe la institutiile bancare era suficient sa te adresezi la o banca si sa iti spuna un ofiter de credite ca poti sa imprumuti suma dorita si acceptai imediat toata procedura impusa de banca si astfel iti rezolvai problema fara bataie de cap. Avand in vedere ca majoritatea plangerilor se refera la insuficienta informare a clientului cu privire la conditiile de creditare dar si la clauzele din contracte privind comisioanele bancii care efectiv pun clientul in fata faptului implinit, ANPC vine in sprijinul celor interesati in contractarea unui credit prin lansarea unui ghid.
Ghidul contine sfaturi pentru client in relationarea cu banca si este
structurat in trei parti, in functie de momentul luarii unui credit.
Cele trei parti se refera la inchierea contractului unde clientul este
sfatuit sa nu plece de la banca fara o copie a contractului de
creditare si un grafic de simulare al ratelor. Contractul trebuie
studiat, in special la capitolele referitoare la costurile totale ale
creditului, dobanda anuala efectiva (DAE), termenele de plata, diverse
clauze contractuale, drepturile si obligatiile partilor. Totodata,
clientul va achita avansul doar atunci cand dosarul de solicitare ii
este aprobat, in caz contrar nu este indicat pentru ca in final va avea
de piardut. A doua parte a ghidului se refera la derularea creditului
in care clientul trebuie sa verifice nivelul comisioanelor pentru a nu
fi pus in situatia de a ramane cu sume restante. In final, cea de a
treia parte se refera la incheierea perioadei de creditare in care
clientul trebuie sa solicite bancii inchiderea contului curent si sa se
intereseze daca mai are de platit alte sume de bani pentru a nu se
regasi cu restante si conturi deschise.
ANPC aduce modificari in obligatiile bancilor de a oferi mai multa
transparenta pentru costurile pe care un client le suporta atunci cand
contracteaza un imprumut. Sunt vizate, in special, comisioanele
creditului dar si comisioanele aferente contului curent pe care
clientul trebuie sa il deschida atunci cand obtine un imprumut. Acestea
pot fi modificate doar in cazul in care clientul a semnat un act
aditional, ca urmare a unei notificari din partea bancii. Daca clientul
nu semneaza acest act aditional si nu raspunde notificarii adresate de
banca, aceasta nu va putea aplica procedura acceptarii tacite. Conform
noilor reglementari daca clientul nu raspunde notificarii si nu
semneaza actul aditional, bancile trebuie sa invoce clauza de lichidare
anticipata a creditului si sa oblige clientul sa ramburseze toata suma
odata. Comisioanele de administrare a contului, in opinia bancherilor,
nu pot fi mentinute timp de 25 – 35 de ani la aceeasi valoare deoarece
acest lucru poate duce la pierderi importante pentru banca.
O alta modificare adusa de ANPC in premiera pe piata se refera la
faptul ca fiecare client care intra in banca si solicita informatii cu
privire la accesarea unui credit trebuie sa primeasca pe hartie sau alt
suport durabil a unui draft de contract. Modificare care, in opinia
bancherilor, ingreuneaza procedura de acordare a creditului dar si
ridica costurile de creditare deoarece costurile de oferire a acestor
materiale informative vor fi transferate in final catre clientii
bancii. Mai mult, solicitantul de credite trebuie sa semneze ca a
intrat in posesia unei copii a contractului de creditare, iar in cazul
in care acestea lipsesc, acesta poate oricand sa reclame la ANPC
neprimirea contractului.
Din anul 2008, Comisia Europeana a hotarat ca in cazul creditelor
ipotecare bancile sunt obligate sa prezinte clientilor o fisa de produs
care sa cuprinda anumite informatii standard privind costurile totale
si conditiile de acordare a imprumutului. Reglementarile privind
creditarea populatiei luate de ANPC din punctul de vedere al
bancherilor sunt considerate ca masuri care se vor intoarce impotriva
solicitantilor de credite. Acestia avertizeaza ca unele prevederi vor
afecta negativ clientii si in final acestia ar putea fi obligati sa
achite intreaga suma anticipat daca comisioanele se modifica pe
parcurs.
|